Ca tot a venit 1 aprilie e vremea deci pentru o noua sesiune filmica in tandem sezonier…
Asa ca ne adunaram in numar de 18 sa va spunem ce filme ne-au pacalit,  ne-au dat cu finalul peste ochi si cu putreziciunea lor pe la nas, ne-au dus cu zaharelu,  ne-au fraierit miseleste, ne-au oferit cu totul altceva decat ne-au promis, atat in sensu al bun cat si in al rau
Adina

Anca
Booon! Vazui si eu un film SF care mi-a placut. Un film in care oamenii hiberneaza si maimutele gandesc. Si nu gandesc orisicum ci fac operatii pe creier si teste pe salbaticii aia de oameni. Pas mal pentru un film al anilor ’60.
Daca am reconsidera rezultatul evolutiei, noi aia din spatele unor laptopuri care mai au putin si crapa de-atata praf in ventilatoare si din cauza faptului ca nu au mai fost inchide de mult timp, am ajunge sa traim cu o piele de animal infasurata-n jurul mijlocului si urland cat ne tin plamanii prin lanurile de porumb ale maimutelor. Asta pana cand ajunge un echipaj din indepartata Terra, un om care a hibernat 2000 de ani intr-o naveta spatiala facuta praf la aterizare. Si ce rezolva el? Descopera ca, de fapt, a facut parte dintr-un cerc vicios, dintr-o farsa jucata de soarta si a ajuuuuuuns ghici unde?! Nu pe o planeta unde maimutele sunt in plina evolutie, creaturi care considera salbaticii de oameni urati si urat mirositori, ci pe aceeasi planeta de pe care a plecat, in fata maiestuoasei Statui a Libertatii (ce mai ramasese din ea) pe un taram unde libertatea sa era discutabila, 2000 de ani mai tarziu, blestemandu-si intr-un final zilele si rasa.
Phiu, greu a fost Adinuto. Mult m-am gandit la un titlu si-mi amintii de cinematografia de altadata… Cert e ca m-a dus bine de nas o vreme (adica aproape tot filmul exceptand finalul), chiar am crezut ca-i va gasi un nume noii planete.

 
Adina
Ba ce m-a pacalit The Mist, ce scatoalca mi-am luat, ce final memorabil-imputit, in lipsa astui final cretinoid catartic probabil ca filmul s-ar fi disipat intr-o ceata neinteresanta. Bineinteles mi-am luat-o si de la The usual suspects, dar cel mai tare si mai tare m-a pacalit Save the green planet, te paseaza nemilos de la o extrema la alta, te convinge ca fiecare optiune e valabila si veridica, extraterestrii exista, ba nu, ei sunt rodul unei imaginatii infectate social, un ba da-ba nu care se opreste intr-un zid de beton ce-mi facu un cucui dureros.Tot din cutia asiatica Symbol o treaba imprevizibila, adica ce poate fi mai imprevizibil ca apasarea unui buton sub forma de, ma scuzati, puta, declic ce nu stii ce-o sa-ti aduca. Buried sau Cubul, in general  filmele care presupun claustrare si spatii inchise au svacu asta zefelmitor si desi le banuiesti traiectoria labirintica parca tot iti arunca un pumn de spuza in ochi.
Marian
Adina  m-a indemnat sa va vorbesc despre filme care m-au pacalit sau despre filme care m-au lasat cu gura cascata (la modul bun). Scotocind prin cutiuta cu amintiri am gasit o amintire  placuta despre The Game, semnat David Fincher. Cand l-am vazut prima data am avut impresia ca regizorul ma ia peste picior, ca imi ofera un thriller ciudat, un joc in care si eu si personajul principal suntem niste pacalici ghidati maiestros de un regizor talentat. Nu am banuit nicio secunda ca totul este un joc bine pus la punct,  ca totul este un teatru minunat perceptibil de foarte putini.
La capitolul film care m-a prostit, care m-a dus cu zaharelul inca de la primul teaser, trailer, poster, va spun ca am inghitit momeala intinsa de Skyline. Sincer ma asteptam la un sf. de calitate, la un film cu extraterestrii foarte bun, plin de efecte speciale si cu o distributie anonima dar care se putea remarca. Ei bine dupa vreo 30 de minute eram debusolat dar speranta ca redresarea e posibila nu a murit. Din pacate aproape de final speranta a murit iar cu ea si rabdarea mea. Sincer va spun nu am fost pacalit de foarte multa vreme asa de tare cum m-a pacalit acest film.
V-as mai spune cate ceva despre Max Payne, Slipstream-ul lui Anthony Hopkins dar nu e momentul sa o lungesc prea tare.
Matiuska
Da, mmmm pacaleli, poi ma gandeam la ele, dar totusi n-o sa va vorbesc despre un film care ma pacalise din prezentare si dezamagit/uimit dupa vizionare, pentru ca am o poveste mai nostima de dat din casa.
Asadar, se face ca eram acum ceva timp in urma intr-un concept de flirting-dating-something cu un El, si care intr-una din seri ma invita sa privim un film, stiind cumva de pasiunea asta a mea pentru vazut-placut-vorbit despre ele, filmele.
“Film??” zic eu cu privirea-mi sceptica, “nu vrei sa ne uitam mai degraba la un concert?” vazandu-l pe el, colericul, nu indeajuns de linistit pentru detaliile din viata lui, nu foarte curtenitor cu estetica asta cinematografica, “deci nu, insist, hai sa nu ne uitam la film”.
Si acolo ma aflam eu dupa 2 ore, in fata ecranului, asteptand sa inceapa cel mai @_@ film din viata mea, neincrezatoare in capacitatea omului de a ma impresiona, izolata vizibil si cu cana de ceai de tei langa gura, doar-doar s-adorm in fata minunatului.
Ei bine si va spun, ca nu stiu cum mama naibi s-a intamplat, dar a fost prima ciocnire din viata mea cu Jim Jarmusch, Night on earth, despre care va pot vorbi astazi douazeci de minute, in epitete, fara sa respir!!
In ciuda faptului ca la scurt timp dupa asta intalnirile noastre au luat sfarsit, intotdeauna imi voi aminti de acest domn El asociindu-l cu mesieur Jarmusch si cu seara in care a reusit sa ma pacaleasca.
Happy Punked Day to you all!
Cafeneaua turistica
Shutter Island
Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) pleaca in misiune pe o insula, intr-un spital de psihiatrie, pentru a gasi o criminala evadata. Este real sau totul se desfasoara in imaginatia lui Teddy?
Desi constructia imaginata de Scorsese iti ofera unele indicii (mai ales visele eroului principal), totul te indeamna sa vezi realitatea din punctul de vedere a lui Teddy. Bineinteles, experimentele pe oameni, mai ales in acea perioada, sunt o realitate demonstrata, asa ca de ce n-am fi avut de-a face cu asa ceva si aici?
Vorbim de un film extraordinar, cu un final care vine sa-i intareasca calitatile. Reuseste sa iti arate cat de tributar esti unor clisee si cat de usor ai putea fi influentat de modul de prezentare a lucrurilor.
 
Tomata
Ador filmele cu final neasteptat, cu twist de-ala te bucuri ca in sfarsit vezi o chestie la care nu te-ai gandit deloc. Primul film de gen pe care l-am vazut a fost Dot the I. Mult mi-a placut. Tare mult. Normal ca nu zic despre ce e, ca filmele astea trebuie vazute, nu povestite, ca altfel patiti cum am patit io cu Saw I. Am vazut fix scena explicativa, asa ca n-a mai avut nici un farmec sa ma uit la tot. ) Din aceeasi categorie mai fac parte: Next (cu Nicholas Cage), The Illusionist (cu Edward Norton), Awake (cu Hayden Christiensen)… uhm… ca nu-mi mai vin acum… Filmele astea mi-au placut mult si sper sa regasesc in lista asta si mai multe care sa-mi placa.
Deci, nu stiu sigur cand o sa postez, da’ o sa o fac. promit.
George
SPOILERS. Citind propunerea Adinei m-am si intristat putin, pentru ca pregatesc de mult postarea “Filme care nu sunt ce par a fi”, exact cu aceeasi idee. Insa pentru o cauza nobila imi rup de la blog colosala farsa de marketing Inglourious Basterds!
Acel blestemat tren blindat / Quel maledetto treno blindato / Inglorious Bastards a fost unul dintre filmele care mi-au marcat adolescentza: ochelarii de soare si jacka de motor a eroului principal, cum ii baga creionul in creier pe dupa ureche unui nazist si cum il ineca in solutie de developat pe altul… In acelasi timp, asteptam de mult ca Tarantino sa abordeze si alt gen (personal, il vedeam facand Alien 5 – cum ar fi fost?!), asa ca m-am bucurat sa aflu ca pregateste o varianta pulpofictionata a lui Acel blestemat tren blindat (gen Angela Ciochina in varianta Skunk Anansie), mai ales ca ma punea in pozitia de connaisseur harsit.

Buun, si ma duc cu Maria la film… si iesim stupefiati de cat de tare fusesem trasi pe sfoara! Nici gand de remake dupa ABTB (nu mai mult decat Ocean’s Eleven e remake dupa Heat), chiar daca ambele pornesc de la aceeasi idee, a scursurilor armatei devenind eroi, care in ABTB era tema principala, pe cand in IB este doar un pretext. Legatura cu ABTB, trambitata inainte de premiera, fusese in realitate doar o smecherie geniala menita sa ascunda (acum pot s-o zic, ca am vazut toti filmul) ca, de fapt, este un film despre asasinarea lui Hitler – reusita! Dar cum altfel ar fi putut ditamai Tarantino sa faca filmul asta fara sa se afle imediat despre ce era vorba?

 
Andres
Ultimul film care s-a jucat cu mine si imaginatia mea a fost Buried. Personajul este prins intr-un sicriu, sub pamant. Am crezut ca scapa, am stiut ca nu scapa, am crezut din nou ca scapa… Ufff! Priviti trailerul. Daca aveti rabdare, desigur! Eu am avut rabdare 95 de minute.
Un alt film, pe care presupun ca l-ati vazut cu totii, si care s-a jucat cu imaginatia si nervii mei a fost The Black Swan. Prestatia actritei a fost nu de nota 10, ci de Oscar (unul binemeritat!), insa m-a bulversat… transformarea ei in lebada neagra a reusit sa ma pacaleasca de cateva ori. Un lucru l-am stiut cu siguranta, dorinta ei de a fi cea mai buna, de a-si face rolul perfect i-a fost calea sigura spre nebunie, dar si spre exceptional…

Mad man. Un film pe care am inceput sa il vad din greseala. Si una de tot rasul. Imi recomandase un prieten sa vad Californication. Mi-a povestit ca e vorba de un tip care face doar cum vrea el, ca face greseala dupa greseala si totusi nu ai cum sa nu-l ierti si sa nu iti placa… Ajunsa acasa ii povestesc surioarei mele dragi. Nu retinusem numele filmului si vroiam tare mult sa il vad. Ea, din descrierea mea, trage concluzia: Mad man! Asta e. Ok. Ma apuc si vad primul episod. Sunt in dubiu. Pana sa apuc sa imi dau seama ca filmul nu era nici pe de parte cel cautat, am fost prinsa. Si iata cum am vazut eu toate seriile. Genial film. Sa tot gresesc asa. Am vazut si Californication, zilele astea apare ultimul episod. E de vazut! Domnul Hank Moody e el insusi un 1 aprilie pentru toata lumea. Nu stii la ce sa te astepti din partea domniei sale.
Un alt film pe care l-am vazut din greseala (dar mi se cam intampla d-astea, hmm!) a fost The Shutter Island. Un film cu greutate, poate printre cele mai bune ale lui DiCaprio. Nu voi intra in detalii, vreau doar sa mentionez ca la final am ramas nu numai cu o migrena de toata frumusetea, dar si cu un mare semn de intrebare asupra a ce urma sa se intample: “Which would be worse, to live as a monster or to die as a good man?” Nu a fost nimic din ce ma asteptam sa fie si nici finalul nu a fost cum as fi crezut, de fapt inca ma intreb…
Filmul pe care trebuia sa il vad cand am ajuns la The Shutter Island era Inception. Mare diferenta, nu? Stiam eu ca era Leo pe acolo si gata. Dar na, m-am pacalit. Cat despre film, mi-a placut la nebunie, pana la ultimul nivel de vis si inapoi ca sa zic asa. Si mi-a placut tare mult la un moment dat cand intrebam in stanga si dreapta, in ce etapa e, al catelea vis? 3? 4? Da? Wow? Ba nu, e 3? A avut o precizie matematica, un film care te pune sa gandesti, sa calculezi, sa te faca sa fii activ in actiune. Moare acolo, moare si dincolo. Acolo se trezeste, scapa, altfel pa.
Un alt film care ar merge pe tematica noastra este The Invention of Lying.

Nu ma asteptam sa fie atat de… sincer. Si cred ca vazand acel film, am realizat cat de importanta e minciuna in viata noastra. Si asta nu e pacaleala, avem nevoie sa fim mintiti!
Sper ca nu am plictisit prea rau (si daca da, pacaliti-ma ca nu), doar ca atunci cand e vorba de filme nu ma pot opri. Vorba mastii, “SOMEBODY STOP ME!”
Va doresc un aprilie cu zambet!

Khronos

Desi eram foarte sceptic sa urmaresc un lung-metraj de productie maghiara, pana la urma la insistentele unui prieten cine-fanatic am facut-o si am ramas placut impresionat de macabrul si grotescul atat de bine controlat si expus privitorului.
Filmul se numeste Taxidermia si e o bijuterie vizuala. Firul actiunii urmareste povestea a trei generatii de maghiari putin altfel: un campion la mancat viteza morbid de obez, un taxidermist cu specializare pe feline domestice la fel de obeze si un barbat care ejaculeaza foc. Atmosfera e una murdara, intunecata a la Delicatessen, insa aici are parte de tente mult mai sumbre. Dialogul e bine punctat cu doze concentrate de umor negru, iar finalul pune in fata privitorului o opera de vivisectie transformata in sculptura.
Insa cel mai bine e sa urmariti filmul, in cazul de fata cuvintele sunt superficiale pe langa bogatia imaginilor.

Stalker
“pentru tema data m-am dus cu gandul la doua filme despre care o sa si vorbesc putin. in general nu prea imi plac filmele care te plimba cu zaharelul, care te pun pe niste sine, ca mai apoi sa te deraieze sau ceva de genu’. se mai intampla, ce-i drept, sa gasesti interesant schimbul asta de linii….asadar, filmele-pacaleala sunt: “the usual suspects” si “fight club”! primul, cu un final care mi-a placut, al doilea, cu un final care nu mi-a placut. poate e din cauza ca la momentul vizionarii in cazul primului nu aveam asteptari prea mari, pe cand in cazul lui “fight club” asteptarile mele erau mari! poate daca as fi citit cartea stiam la ce sa ma astept:)! in orice caz, “the usual suspects” cu kevin spacey in forma maxima, e exemplul clar cum un final reusit poate influenta perceptia generala despre un film si cum poate sa-i ridice cota! dincolo, “fight club” cu un final ce pare ca a plagiat “the usual
suspects”, nu face decat sa strice impresia general buna pe care mi-o produsese pana atunci vizionarea si sa ma faca sa afirm ca filmul este supraevaluat(aici am dreptate:)! in fine, astea sunt doar parerile mele, dar whatever you do, don’t drop the soap!
 
 
Piratucinefil
 
“Fiind un fan al desenelor animate Dragon Ball Z care mi-au incantat copilaria o sa arunc cu oua stricate in filmul Dragonball:Evolution lansat in 2009.Film adaptat dupa popularele serii manga,anime Dragon Ball Z create de Akira Toriyama,foloseste materialul original doar ca material de inspiratie si astfel se ajunge la o chinezarie cinematografica made in SUA.O ecranizare care a fost mult asteptata distrusa inca din fasa odata cu alegerea distributiei,nu a respectat nici povestea, nici personajele, nici locul unde se petrec aventurile care te-a dus de nas pe toata perioada celor 84 de minute oferindu-ti un final in care “bad guy” adica Picollo(machiat,imbracat camuflat si cu o Masca in genul lui Jim Carey) supravietuieste.Un final ce da spre o a doua parte daca se va face vreodata.Dupa incasarile modeste pe masura ar trebui sa ii convinga pe producatori sa porneasca in cautarea celor sapte bile magice pentru a-l invoca pe Shenlong (dragonul magic din aur) sa le imp
lineasca o dorinta arzatoare: un film mai bun. )
Numa asa nu mi-l imaginam pe Goku:

Stefan
“Initial a fost entuziasmul starnit de un trailer care promitea ca filmul sa ridice horror-ul la un nivel nemaintalnit. Mai ales ca semnatura regizorului avea greutatea unui monolit : Raimi.
Numele acestuia ma transpune instantaneu intr-o seara de vara, de mult trecuta, cand, in lipsa de altceva, zgaiam ochii la Italia 1. Berlusconi inca nu descoperise conceptul pay-per-view. Cel putin, nu in materie de televiziune. Am vazut atunci un film senzational pentru un adolescent abia iesit din anii cenusii ai raiului comunist … Este vorba de “Army of Darkness” …
Meritul lui Raimi a fost acela ca a reinventat stilul horror, inserand un soi de umor care dus la aparitia unui erou nou, “Ash”, interpretat admirabil de Bruce Campbell. Personajul ala a devenit, in ultima instanta, blestemul lui Bruce, acesta neffind capabil sa impiedice identificarea sa ulterioara cu eroul trilogiei “Evil Dead”. Pe undeva, nici Raimi nu a scapat de vina de a fi creat un personaj perfect, lucru ilustrat de “Drag Me to Hell” …
Apoi a fost dezamagirea …
In 2009, am asteptat ca Raimi, venit dupa o calatorie banoasa in universul Marvel, sa demoleze stilul horror si sa-l reinventeze inca o data. De aici a venit marea dezamagire. Sau pacaleala, daca ar fi sa ne luam dupa senzationalul trailer care m-a facut sa tropai de nerabdare. Raimi nu a oferit o viziune noua ororii. Filmul sau a fost un funny-horror din care a lipsit ingredientul care, altadata, il facea perfect. Adica individul acela aparent prostanac interpretat de un actor pe care Raimi ar fi putut sa il aduca cu el la reintoarcerea in lumea intunericului, macar din recunostinta pentru succesul pe care i l-a garantat cu cateva zeci de ani in urma …
Am vazut “Drag Me to Hell” cu amaraciunea cuiva care isi dadea seama ca vazuse deja filmul, in parte pentru ca aveam senzatia ca este exact acelasi stil care facuse furori in anii ’80 si care nu se prea potrivea anului 2009, iar, pe de alta parte, pentru ca absolut fiecare scena interesanta a filmului fusese deja insearata in trailer.
Paradoxul este acela ca “Drag Me to Hell” este un film bun de tot, insa dezamagirea a fost imensa pentru ca aveam motive sa astept cel mai mare film horror din istorie. M-am ales cu o pacaleala … Ar mai fi “Season of the Witch” dar acela este prea prost pentru a fi luat in considerare … “
 
Alin
Pacaleala servita la rece ramane totusi o pacaleala la fel de mare. Stii ca ea este acolo inca din primele minute,  insa vrei sa vezi de unde isi va face aparitia, iar asta nu schimba deloc concluzia. Este cazul lui Mr. Nobody, film care daca se vrea profund ori filosofic, atunci inseamna ca eu nu l-am priceput prea bine.
Una din ideile de baza ale acestui film se refera la faptul ca daca refuzi sa faci o alegere, atunci posibilitatile si consecintele iti raman la dispozitie. Asadar, daca nu alegi nimic intr-un moment critic al vietii, atunci ai posibilitatea de a avea trei neveste sau de a muri in trei feluri diferite (macar nu in acelasi Univers). O alta idee, interesanta in general, dar obositoare in cazul de fata, este cea a ‘efectului fluture’, sau cum este exprimata aici: ‘daca pierzi numarul de telefon al persoanei iubite fiindca a inceput sa ploua atunci cand stateai cu hartia in mana ca un *insert name here*, atunci poti sa dai vina pe un brazilian pentru ca a stat acasa sa isi fiarba un ou in loc sa mearga la munca, contribuind astfel decisiv la formarea ploii fatidice.’
Nu va lasati pacaliti, Mr. Nobody este un film in care nu se intampla nimic.

Anda
Stiti cum pentru toata lumea amintirea primului film vazut la cinema e ceva magic, o experienta initiatica à la Cinema Paradiso (chiar daca se intampla la caminul cultural iar filmul cu pricina e O floare si doi gradinari sau Sandocan)?
Well, in cazul meu, pe la opt sau noua ani, taica-meu a aflat ca la cinematograful din oras rula “un se fe”; el fiind mare amator de s.f. – pentru premiul intai cu coronita in clasa intai mi-a facut cadou primul volum din seria Dune. Asa ca ne-am dus. Tin minte si acum cu cata nerabdare priveam panza alba si lumina proiectorului… . Numele filmului nu ne spunea nimic, nici unul din noi nestapanind suficienta engleza at the time. Filmul se numea Alien, si am rezistat stoic privind printre gene pana in momentul cand alienul cu pricina iese din burta nustiucui, dupa care m-am prelins incet spre scaunul din fata. Nici pana azi n-am vazut vreun film din seria asta.

Cinefilescu
eu am fost pacalit o lume intreaba a fost pacalita de un film anume.
nu e vorba despre o surpriza de tipul Doamne, nu-mi imaginam sa fie atat de bun! (sau rau).
ci despre o pacaleala institutionalizata.
 
exact, filmul era cu si despre pacaleli.
despre cacealma, mai exact.
si personajele se cacealmizau „intr-o veselie”, vorba ardeleanului sobru si mai greu de pacalit.
iar noi, spectatorii, incasam cacealmalele inzecit.
si, scena dupa scena, realizam cacealmaua totala care ni se servise.
Doamne, nu-mi imaginam ca o pacaleala sa fie atat de buna!
 
a inceput prin a ne duce cu zaharelul,
a continuat prin a ne fraieri,
si a terminat prin a ne pacali.
una peste alta, ne-a oferit… exact ce ne-a promis.
noi suntem de vina ca n-am prins de la inceput promisiunea.
l-am mai vazut de cateva ori, dar tot cu teama ca voi fi pacalit si actiunea se va desfasura altfel.
 
aaa, sa nu uit: eu nu v-am pacalit – filmul chiar exista, este Maverick.
este genul de film caruia, daca i-as dedica un articol, i-as acorda 5 stele (din 5).
dar n-o sa-i dedic vreun articol, pentru ca la apasarea butonului „Publica” cine stie ce surprize as avea.
 
Tloni
in fiecare an de Paste trec pe la parinti, ma-ndop cu friptura de miel pe care-o face maica-mea si ma uit la Isus din Nazaret de Franco Zeffirelli. il da mereu la televizor si lui taica-miu ii place, taica-miu e crestin.
si de fiecare data sunt sigur ca Isus minte, ca nu e Fiul Domnului. mai cu seama miracolele lui arata cam aiurea, pare teapa.
si mereu face taica-miu misto de mine, la sfarsitul filmului cand se dezvaluie ca Isus era pe bune Fiul Domnului. chiar si maica-mea rade ca nu m-am prins.

Mihai
Pacalelile  fac deliciul unui film, oricine a fost tras in teapa de cate un film pe care era absolut sigur ca-l ghicise din start sau macar pe parcurs, dar ca devenise cu totul previzibil. Ei bine tocmai cand am acel sentiment usor euforic cand simt ca stiu totul (cui nu-i place sa aiba dreptate) ca la sfarsit sa-mi pice falca de gresit ce gandeam, tocmai atunci un film imi place cu atat mai mult. Exemplu cel mai recent, fara s-o lungesc, ar fi “Biutiful” de Innaritu. Spre rusinea mea nu mai vazusem pana atunci vreun film de el, desi auzisem  o gramada, iar cand am primit invitatia pentru “Biutiful” n-am ezitat. Sceptic fiind sau mai bine zis increzator in propria-mi putere, cam 90% din predictiile mintale facute pe parcursul filmului au fost gresite, evident am ratat toate fazele esentiale. In special finalul, si cu asta inchei, finalul deja ma adusese intr-o stare incat speram sa fie un film cu finish american, in care scapa toti, dar Uxbal n-a avu
t soarta asta. Inedit mi s-a parut finalul cu Ana in pat (care e genial) sau posibila revenire a lui Ige (Igei?) de care inca nu sunt convins. Era sa uit, nici gluma cu nasul n-o anticipasem. “Biutiful” m-a pacalit intr-un mod extrem de placut si va invit sa va pacaleasca si pe voi!
Radu
Am stat si m-am gandit, si-ar fi mai multe. O sa ma sustrag din cercul suspectilor uzuali si filme pe buzele oricui, asa ca pana la urma am ales sa scot in prim plan.. Les Diabolique (1955); un film fratuzesc vechi, care are s-un remake ceva mai recent (1996), pentru cei care stramba din nas la antichitati desaturate. Sharon Stone si Chazz Palminteri inclusi in cel din urma mentionat.
Nevasta si amanta unui barbat badaran, hotarasc sa-i vina de hac astuia. La scurt timp dupa actul comis, cadavru dispare si intamplari stranii le baga in sperieti pa ambele muieri.
Un film vazut in ambele variante, cu ani buni in urma.. pe cand savuram la greu HBOu’. Tin minte ca finalul m-a surprins intr-un mod ceva mai profund fata de altele (la acea varsta), si probabil de aia mi-a sarit printre primele in gand.

By admin