Stau cateodata ghemuita in scoica cea mai izolata de pe tarmul vietii, nefiind nascatoare de perla. Ma cufund in golul sec, atenta sa nu plesneasca firava carapace. Aproape ca nu ma pot misca, orice zbatere, adiere ori chiar respiratie ar putea duce la ruperea cochiliei. Nimic nu trebuie sa se scurga din picatura de adevar ce-o tin in causul palmelor sufletului.

Cu toate astea, o voce imi spune ca, daca as fi mai putin atenta, mai putin ingrijorata, precauta, ar fi mai bine, lacasul ar fi mai confortabil, presiunea mai suportabila.
*
Eu nu nasc perle. Dar cred ca le-as putea adaposti in scoica sufletului meu. Sau macar as putea incerca.
Muzica – off topic sau… nu: By your side

By admin