Imi tremura mana pe stilou cu gandul la Zeii cei mari si frumosi, la lumea pe care au sadit-o si la greseala lui Roland care spunea ca ADN-ul mixat ajunge mai puternic decat cel pastrat pur. Ma gandesc pe unde m-a purtat Intelepciunea vietii sa pot intelege ca traim mitul Albei ca Zapada care se inecase cu Cunoasterea otravita. Si fiecare din noi poate asteapta un izbavitor care sa ne urce pe un cal “impiedicat” sa ne trezim la realitatea in care n-am crescut niciodata pe acest Pamant. Desi uneori am mai gustat din ea, cat sa nu ne uscam de tot.
Va voi spune povestea mea intamplata la marginea Oceanului, dincolo de cetatea Carsium, dincolo de Kanara, dincolo de Mosi si Babe, in taramul celor ce inca smolesc barcile, dupa atatea mii de ani. Aici s-a nascut neamul mamei mele, din mosi-stramosi si aici am venit atat de rar incat mi-a fost rusine sa fiu mandru de apartenenta mea.
Unde se incurba Dunarea dupa Harsova (iata pe OVA din nou), se afla Ghindarestiul. Nimeni nu stie de ce se numeste asa, nimeni nu intreaba si nimeni nu explica. Nici stejari nu sunt prin zona si nu stim daca au fost. Ori poate este un simbol al stejatului intalnit mai ales la Troia (Deva), apoi pe la Brasov. Aici se afla case din chirpici, dar ridicate solid si cu pretentii, mai nou. Lipovenii (caci ei locuiesc 90% din sat) au patruns tehnica moderna si au ridicat pretentia satului. Oamenii sunt simpli, se saluta cu dragoste, glumesc intre ei cu intelepciune si respect, barbatii nu gasesc de cuviinta sa faca “misto-uri” de femei. Lumea traieste cu chibzuiala. “Asa cum a lasat Dumnezeu!”. Am crezut ca doar batranii satului sunt astfel, insa si tinerii au crescut in acelasi mod. Facebook-ul si Playstation-urile nu i-au smintit.
Lipsisem de mai bine de 20 de ani din sat. Dar ai mei m-au intampinat pupandu-ma pe gura. De trei ori. Aproape imi dau lacrimile, nu de apartenenta, ci de sentimentul pe care il transmite cineva pe care nu-l cunosti si te pupa pe gura cu respect si bunacuviinta. Chipul devine serios, nimeni nu rade sau zambeste cand face asta.

Se naste o gravitate a situatiei care tine fix cateva fractiuni de moment, atat cat iti este dat respectul. Pentru ei nu exista gay stuff si alte mizerii asemenea. Apoi te pun la masa si taie vitelul cel mai gras. Iar tu, care te-ai nascut pentru Cunoastere, plangi. Plangi inauntrul tau de schizofrenia sufletului tau, de pietrele pe care le-ai asezat in desaga sufletului pentru a putea sa vinzi saltele sau sa inchei contracte. Sau sa capeti un discount sau sa obtii bonuri de masa. E dibaci Dumnezeu, prosti sunt cei care cred ca pot sta la masa Lui.
La Ghindaresti sunt megaliti. Nici asta nu stie lumea. Nici nu stie ce inseamna un megalit. Dar stiu de “Babka e dedka” si de “Kanara”. Sunt puncte de reper si cand iti vorbesc de navigatie parca vorbesti cu Ulise sau Achilie. Sunt semne de carmaci si marinari. Cu timpi si distante calculate, cu masuri ale vantului si diferite dificultati.

Sunt atat de vechi megalitii incat am gasit doua chipuri de LEU. Iar una din statui, juri ca este statuia lui Mithra cel cu cap de LEU dar cu sani de femeie. Ceea ce vorbeste despre familiile de Zei. De pe tarm vezi anume forme, din mijlocul apei vezi altele. Va sfatuiesc sa tineti o barca in mijlocul Dunarii, sa dati la vasle pana infloresc bataturile in palmele voastre. Acolo timpul se opreste. Nu exista nici cinema 3D, nici bloguri si nici masini tunate. Nu exista ceara de par sau lantisoare de aur. Acolo exista divin. Acolo nu te rogi sa traiesti, acolo multumesti pentru ca o faci. Acolo moartea devine bucuria pe care n-o stiai. Si asta pentru il simti pe Dumnezeu.
Va vand un pont, marinarii in mijlocul furtunii sunt veseli. Pentru ca au sansa de a atinge pielea palmelor Zeilor si a lui Dumnezeu. Rad precum vikingii si intineresc. Devin imbatabili. Pe sosea nu se mai saluta oamenii, mai rar cand e politie (haha), dar pe apa oamenii isi duc mana la tampla si arata spre Cer.
Va trebui sa aveti rabdare sa editez toti megalitii de acolo! Dar va promit ca va merita fiecare secunda!

By admin